Cui se acordă alocaţia de stat?

Alocaţia de stat se acordă tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani. Însă, pot beneficia de alocaţie şi adolescenţii cu vârsta de peste 18 ani care sunt încă înscrişi într-o formă de învăţământ de stat, pana la terminarea cursurilor liceale sau profesionale. În acest caz, elevii trebuie să depună la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (în a cârei raza teritorială îşi au domiciliul), o adeverinţă de elev, eliberată de unitatea de învăţământ, în care îşi desfăşoară activitatea.
Copiii încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi copiii cu handicap beneficiază de alocaţie de stat pentru copii până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Nu primesc însă alocata de stat, tinerii în vârsta de peste 18 ani, care repetă anul şcolar, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Alocaţia de stat pentru copii nu se plăteşte în lunile în care copiii titulari ai dreptului se află în instituţii de ocrotire ori asistentă socială care le asigură întreţinerea completă din partea statului, mai mult de 15 zile.
În principiu, pentru acordarea alocaţiei pentru copii, sunt necesare următoarele acte: actele de identitate ale reprezentanţilor legali (original şi copie), certificatul de naştere al copilului pentru care se solicita alocata de stat, cerere tip şi un dosar cu şină.
Este foarte posibil ca, în funcţie de situaţia copilului pentru care se solicita acordarea alocaţiei, în plus faţă de documentele menţionate mai sus, să fie necesar şi de alte acte ca: certificatul de căsătorie al părinţilor; hotărârea de divorţ; hotărârea judecătorească de încredinţare, încredinţare în vederea adopţiei, de plasament, de plasament în regim de urgenţă, de instituire a tutelei; certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap; extras de cont eliberat de către o instituţie bancară în cazul în care se solicită plata în cont bancar.
Aceste documente se depun la consiliile locale comunale, orăşeneşti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde au domiciliul sau reşedinţa, după caz, reprezentanţii legali, la unităţile şcolare unde sunt înscrişi copiii sau la inspectoratele teritoriale de stat pentru persoanele cu handicap, pentru copiii încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pentru copiii cu handicap.
Pana la vârsta de 14 ani, alocaţia se plăteşte unuia dintre părinţi, pe baza acordului acestora sau, după caz tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal ori persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, iar o dată cu împlinirea vârstei de 14 ani, în funcţie de doleanţele părinţilor şi ale copilului, alocaţia de stat se poate ridica şi de către copil.
Ridicare/încasarea alocaţiei se poate realiza prin mai multe posibilităţi‚ şi anume: aceasta poate fi primită lunar fie acasă prin mandat poştal, fie se poate opta ca suma să fie virată într-un cont curent sau cont de card al cărui posesor poate fi reprezentantul legal sau chiar adolescentul. În cazul în care alocaţia nu este ridicată la timp pe o perioada de 3 luni, aceasta poate fi suspendată, iar pentru solicitarea distribuirii alocaţiei este nevoie de o cerere, care trebuie depusă la direcţia teritorială de prestaţii sociale.
În prezent valoarea alocaţiei de stat este de 200 lei/lună, pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 0-2 ani şi de 42 lei/lună pentru copiii cu vârsta între 2-18 ani. Însă, printr-un proiect elaborat recent, Ministerul Muncii propune pentru anul 2011 acordarea alocaţiei de stat în cuantumuri diferenţiate, în funcţie de venitul realizat de fiecare membru de familie.

Formarea profesională a salariaților

Conform Codului Muncii (art. 190), atât în varianta actuală, cât și după modificarea acestuia prin Legea nr.40/2011, ce va intra în vigoare din 1 mai 2011, angajatorii au obligația de a asigura participarea la programe de formare profesională a tuturor salariaților, cel puțin o dată la 2 ani, dacă au minimum 21 de salariați, respectiv cel puțin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariați.

Participarea la formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului.

Părțile contractului de muncă pot stabili de comun acord, modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile lor, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională. În acest sens se vor încheia acte adiționale la contractele individuale de muncă.

Potrivit modificărilor aduse de Legea nr.40/2011, parțial existente și în forma inițială a Codului muncii, în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.

Trebuie amintit că pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesională inițiate de angajator, salariatul va beneficia de toate drepturile salariale deținute.

În plus, pe perioada participării la aceste cursuri de formare profesională, salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare in sistemul asigurărilor sociale de stat.

Salariații care au beneficiat de un astfel de curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă stabilită prin act adițional  la contractul de muncă prin care se stabilesc și orice alte aspecte în legatură cu obligațiile salariatului, ulterioare formarii profesionale. Nerespectarea de către salariat a acestei obligații de a lucra o perioadă la angajatorul respectiv, determină obligarea lui la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.

Această obligație revine și salariaților care au fost concediați în perioada stabilită prin actul adițional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracțiune în legătură cu munca lor, precum și în cazul în care instanța penală a pronunțat interdicția de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Detasarea

Detasarea constă în schimbarea temporară a locului muncii, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrari în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului (art. 45 Codul muncii).


Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an. În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective, ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, dar o astfel de măsură nu se poate dispune decât cu acordul ambelor parti, acord ce trebuie exprimat din 6 în 6 luni. Foarte important este de înţeles că pe perioada detaşării, contractul individual de muncă al salariatului detaşat încheiat cu prima unitate se suspendă în efectele sale principale, fiind cedat parţial şi pe o perioadă determinată celei de a doua unităti, unde operează detaşarea.
Având în vedere importanţa pe care o astfel de măsură o poate avea pentru salariat, legiuitorul a instituit în favoarea acestuia o serie de măsuri de protecţie, pentru a evita posibile abuzuri ale angajatorilor. Astfel:
- pe perioada detaşării angajatorul care a discupus detaşarea este obigat să pastreze postul şi salariul avute în cadrul  unitaţii sale de angajatul detaşat;
- conform art. 47 alin.2 din Codul muncii, pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat;
- conform art.47 alin.1 din Codul muncii, după ce s-au stabilit drepturile cele mai favorabile, acestea se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea;
-  angajatorul care detaşeaza are obligaţia de a se asigura că angajatorul la care s-a dispus detaşarea îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat (art. 47 alin.3 Codul muncii); în caz contrar, toate aceste obligaţii vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea (art. 47 alin.4 Codul muncii). Dacă există divergenţă între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege, salariatul detaşat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite (art. 47 alin.5 Codul muncii).
Detaşarea nu este reglementată numai prin dispoziţiile Codului muncii, prevederi legale referitoare la această modificare a CIM se găsesc şi în Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, precum şi în legislaţia specifică anumitor sectoare, cum ar fi cel bugetar.
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 se conferă salariaţilor unitatilor trimişi în delegaţie în ţară sau străinătate următoarele drepturi:

a) decontarea cheltuielilor de transport, de asigurare şi a costului cazării, potrivit condiţiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri (de ex. de ramură);
b) diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice.
Potrivit art. 46 din acest contract, salariaţii unităţilor trimişi in detaşare beneficiază de drepturile de delegare prevazute la art. 45. În cazul În care detaţarea depăşeşte 30 de zile consecutive, în locul diurnei zilnice se plăteşte o indemnizaţie egală cu 50% din salariul de bază zilnic. Această indemnizaţie se acordă proporţional cu numărul de zile ce depăşeşte durata neîntreruptă de 30 de zile.
Prevederi speciale cu privire la detaşare sunt cuprinse şi în alte acte normative precum H.G nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar şi Hotărârea 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

Incheiere contract de asigurare sociala

Conform prevederilor OUG nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.729 din 2 noiembrie 2010 care a intrat în vigoare la data de 2 noiembrie 2010, orice persoană, indiferent de cetăţenie, domiciliu sau reşedinţă, care îndeplineşte următoarele condiţii, poate încheia contract de asigurare socială:
- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
- nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea;
- nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
Pentru a încheia un astfel de contract trebuie ca persoana interesată sau mandatarul acesteia să:
- Completeze contractul;
- Completeze o declaraţie;
- Prezinte procura specială, în cazul în care contractul este încheiat prin mandatar;
- La depunerea documentelor necesare va fi prezentat actul de identitate al persoanei care le depune.

Perioada pentru care se încheie contractul este de 5 ani anteriori încheierii contractului, respectiv pe cel mult noiembrie 2005- noiembrie 2010. Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor OUG nr.94/2010 poate fi solicitată numai în perioada 2 noiembrie - 31 decembrie 2010.

Avantajul încheierii unui astfel de contract constă în recunoaşterea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii  pentru perioadele pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale actualizată. Astfel unele persoane care nu s-ar putea pensiona fără aceste perioade, neavând realizat stagiul minim de cotizare prevăzut de lege, se pot pensiona, alte persoane pot realiza un stagiu de cotizare mai mare, cu consecinţe directe asupra cuantumului mai mare al pensiei pe care o vor obţine în viitor.

Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public. Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale nu este plafonat. În momentul plăţii, suma se actualizează cu rata inflaţiei.
Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale, datorată în baza contractului de asigurare socială, poate fi plătită în una sau mai multe tranşe, fără a depăşi data de 31 decembrie 2010.